" Intrebat daca, in relatia cu Germania, una intensificata in ultima vreme, se vizeaza si incheierea unui parteneriat strategic de genul celor pe care le avem deja cu SUA, Franta sau Polonia, ministrul Baconschi a raspuns afirmativ.
Da, avem in vedere o ridicare a rangului acestei relatii. ( ...) Speram ca si partea germana sa raspunda pozitiv acestei initiative. Este un an marcat de aceasta vizita (n.r. a cancelarului german Angela Merkel la Bucuresti) si cred ca trebuie sa il pregatim cu toata seriozitatea, nu numai la Ministerul de Externe, ci si la celelalte ministere de linie care vor fi implicate in proiecte cu Germania in viitorul apropiat", a spus ministrul.
Cum suna comunicatul ambasadei Germaniei , din 8 oct :
" În continuare, în data de 12 octombrie, Cancelarul Federal Merkel va purta
convorbiri politice cu Preşedintele României Băsescu şi cu Prim-ministrul Boc.
Programul prevede de asemenea o vizită la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj,
unde i se va decerna titlul de Doctor Honoris Causa." Nu se mentioneaza locul, dar, putem banui ca la Bucuresti. Poate o fi doar o scapare. Sau poate nu. Poate ca se negociaza locul. Nu stiu, speculez doar absenta din comunicat a precizarii acestuia.
De la " un an marcat de aceasta vizita" pana la " in continuare, va purta convorbiri politice" este o cale foarte lunga !
De mentionat ca eforturile diplomatilor romani nu au dus nici macar la ridicarea vizitei la un rang mai marisor. Este o vizita si atat. In termeni diplomatici, ar putea fi tradus " hai, sa trec si pe acolo, sa nu se supere " .
Poate vom afla curand si alte detalii. Poate ca vom avea surpriza sa aflam ca presedintele va merge si el la Cluj, cine stie ? Sau, poate ca nu.
Sa nu uitam ca Merkel ar fi trebuit sa vina in vizita in Romania inca de anul trecut. O vizita care s-a amanat, la momentul respectiv, din cauza ca era prea apropiart momentului alegerilor prezidentiale. Acum, vedem ca nu s-a reusit prea mult.
Nu as pune asta in carca diplomatilor romani. Mai degraba as spune ca Germania transmite un mesaj puterii de la Bucuresti. Si, din pacate, nu unul prea incurajator.